AMICOM Consulting & Strategy: Studiu de caz Booz Allen Hamilton

AMICOM Consulting & Strategy: Studiu de caz Booz Allen Hamilton

AMICOM Consulting & Strategy a oferit, în parteneriat cu Edelman și cu Booz Allen Hamilton, servicii de relații publice și de branding de țară pentru industria de IT&C din România. Oferind servicii de consultanță globală de top, Booz Allen Hamilton are în prezent peste 18.000 de angajați care deservesc clienți pe șase continente. Compania americană este singura care consiliază deopotrivă și guverne, și clienți comerciali, în rezolvarea problemelor dificile. Booz Allen este specializată în servicii precum: consultanță în strategie de business, operațiuni sau IT&C.

Obiectivele principale ale proiectului coordonat de către AMICOM Consulting & Strategy, împreună cu Booz Allen, pentru Guvernul României au fost:

  • Poziționarea internațională corespunzătoare a industriei de IT&C din România, cu accent pe potențialul de dezvoltare al domeniului.
  • Maximizarea acoperirii industriei de IT&C în presa internațională. În acest sens, echipa AMICOM Consulting & Strategy a menținut relații media cu trusturi locale și internaționale, printre care și Associated Press, Reuters, Mediafax și Agerpres. Întâlnirile regulate cu jurnaliștii specializați pe industria IT au asigurat poziționarea corespunzătoare în presa locală și internațională.
  • Participarea la târguri internaționale de IT alături de industria din România și informarea jurnaliștilor și a părților interesate în legătură cu performanțele și planurile firmelor de IT.

Pentru a îndeplini obiectivele, echipa AMICOM Consulting & Strategy a demarat o cercetare de piață, pentru a avea informații concrete despre potențiala poziționare a industriei de IT. Apoi, odată cu conturarea unei strategii, echipa a organizat o întâlnire cu jurnaliștii specializați pe industria IT, care au asigurat o poziționare corespunzătoare. Efectele proiectului coordonat de AMICOM Consulting & Strategy alături de Booz Allen Hamilton pentru Guvernul României au fost ușor de observat la scurt timp după semnarea contractului, având în vedere maximizarea mențiunilor pozitive despre industria IT din România în publicații naționale și internaționale, precum: Associated Press, Reuters, Mediafax și Agrepres.