Bogdan Crișan

Assistant Manager


Bogdan este absolvent al Academiei Tehnice Militare – Facultatea de Blindate și Aviație, promoția 1991, cu Diplomă de absolvire în specializarea inginer de blindate și autovehicule militare. În anul 2002 a absolvit un curs postuniversitar în domeniul Managementului sistemelor tehnice, organizat de Academia Tehnică Militară, iar anul 2005 a completat biografia lui Bogdan cu absolvirea unui curs privind Sistemul de Management al Calității. În anul 2008 a absolvit cursul de Formare de formatori, organizat de Institutul Național de Administrație. De asemenea, este absolvent al Facultății de Drept și Administrație Publică a Universității Spiru Haret din București, specializarea Drept, cu diplomă de licență, promoția 2014, iar în anul 2015 a absolvit Programul de masterat în Științe penale, în cadrul aceleiași facultăți.

Până în martie 2016 a activat ca ofițer inginer în cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și în Aparatul central al Ministerului Afacerilor Interne, în domeniul logisticii transporturilor auto. Este specialist în coordonarea flotelor de autovehicule, în ceea ce privește conducerea și asigurarea mentenanței acestora. De asemenea, are expertiză în elaborarea, analizarea, prezentarea de observații/propuneri de modificare/completare și susținerea în vederea avizării/aprobării/emiterii proiectelor de acte normative reprezentând legislație primară și subsecventă, precum și în acordarea de asistență și consultanță de specialitate privind aplicarea corectă a acestora. Totodată, are experiența participării la întâlnirile interinstituționale, la organizarea și desfășurarea procedurilor de achiziții publice, negocierea contractelor încheiate cu furnizorii și recepția/prerecepția produselor, atât în țară, cât și la sediul unor producători din UE. Are competențe de nivel mediu în limbile engleză și italiană.

Din decembrie 2016 face parte din echipa AMICOM.